- dezminţí
- vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezminţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dezmíntã
Dictionar Ortografic al Limbii Române Pentru Elevi. 2013.
dezminţí
Look at other dictionaries:
dezminţi — DEZMINŢÍ, dezmínt, vb. IV. 1. tranz. A declara că un fapt, o afirmaţie etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. refl. A se arăta altfel decât… … Dicționar Român
dezminţire — DEZMINŢÍRE, dezminţiri, s.f. Acţiunea de a (se) dezminţi şi rezultatul ei; afirmaţie, declaraţie prin care se dezminte ceva. – v. dezminţi. Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 Dezminţire ≠ confirmare Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa:… … Dicționar Român
contrazice — CONTRAZÍCE, contrazic, vb. III. 1. tranz. A susţine contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziţie, a fi incompatibil cu ceva; a dezminţi ceva. 3. refl. A spune ceva în opoziţie cu cele afirmate anterior de… … Dicționar Român
tăgădui — TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV. tranz. A contesta o afirmaţie, a nu recunoaşte ceva; a nega; a dezminţi. ♦ (Rar) A refuza. Iar ei îi tăgăduia această cerere (CORJAN). – magh. tagadni. Trimis de pan111, 13.09.2007. Sursa: DLRM TĂGĂDUÍ vb. 1. v.… … Dicționar Român
dezice — DEZÍCE, dezíc, vb. III. tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmaţie); a retracta. ♢ refl. A nu mai recunoaşte un lucru spus, a şi retrage cuvântul. [var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). Trimis de LauraGellner, 13.09.2007.… … Dicționar Român
infirma — INFIRMÁ, infírm, vb. I. tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil; a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desfiinţa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare. Trimis de valeriu,… … Dicționar Român
autodezminţi — AUTODEZMINŢÍ vb. IV. refl. A se dezice singur. [< auto1 + dezminţi]. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN … Dicționar Român
contesta — CONTESTÁ, contést, vb. I. tranz. A nu recunoaşte dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva, existenţa sau necesitatea unui lucru; a tăgădui. ♦ A face o contestaţie. – Din fr. contester, lat. contestari. Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX… … Dicționar Român
denega — DENEGÁ, denég, vb. I. tranz. (înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. cf. fr. d é n i e r . Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 denegá vb … Dicționar Român
nega — NEGÁ, neg, vb. I. tranz. A contesta existenţa, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaşte, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare. Trimis de LauraGellner, 07.06.2004. Sursa: DEX 98 A nega ≠ a afirma … Dicționar Român
